Ma uitam la pietrele din albia raului. Nu semanau una cu alta. Deloc. Fiecare avea ceva care o diferentia de celelalte, unele erau ovale si plate, altele parca ciobite de o dalta nevazuta, altele neterminate, unele cafenii, altele negre, unele netede si lucioase, altele cu porii deschisi, gata sa respire. Unele mai mari, altele mai mici, in voia curentului. Toate erau insa in acelasi rau. Peste toate trecea aceeasi apa, indreptandu-se dinspre acelasi izvor spre aceeasi destinatie nevazuta. In locul ala toate pietrele erau altfel si la fel.

Nu exista prea multe deosebiri intre viata pietrelor si cea a oamenilor, trece aceeasi apa peste toti, dar pare sa aiba o imensa importanta locul pe care il ai in albia raului.
Apa modeleaza diferit fiecare piatra… apa lucreaza in chipuri stranii si deloc selectiv.
Apa nu stie cine esti. Sau cine crezi ca esti.
Vine un timp pentru fiecare piatra sa fie macinata de apa.