urmatoarea poveste e privata de diacritice, ceea ce se vrea a fi o scuza, dar folositi-va imaginatia!

Familia de estici in excursie in Grecia. Intr-un Passat. Cu catel cu tot. Ala micu’ iubeste manelili. La intrare in Grecia tatal estic intreaba: e Griecea? Politistul raspunde: Elada, Elada… tatal estic isi iese din minti: nu-i dom’li Lada, ii Passat, chiar nu ti uiti ca ari ditamai siemnu’ di volcsvaghen? Nu ie Lada, n-ari cum!
Tatal estic ramane cu un gust amar dupa aceasta experienta. Politistii greci e prosti. Mama estica uda prosoapele asezate cu grija in geamurile de pe partea dreapta, ca daca dau drumul la AC, raceste catelul.
Ajung la hotel, toti sunt bucurosi. Chiar si catelul. Dupa 4 zile in care isi altoiesc copilul metodic si pe rand, cand mama estica, cand tatal estic, familia de estici e totusi fericita: au facut oleac di shopping. Asa ca o suna pi mama mamii iestice, bunica iestica.
Cel mai fericit e cel mic: hai (a se citi “a” ca in cuvantul “carunt”) bunici (ultimul “i” se va citi ca in cuvantul “imprumut”). Reluam: hai bunici! Mi-o luat taticu’ lant di aur, din aista gros, ca pi diesht!
Jap jap jap jap (doua perechi de palme, una de la mama, una de la tata). „Mai prostani, tu pi roming stai di povieshti?”
Copilul estic plange. Dar are lant!
A fost si soare, dar pentru ce?