Primele aniversari n-au fost prea fun, probabil si pentru ca nu realizam ce se intampla. La 5 ani stiu ca mi-a facut mamaia tort. Bun de tot. Apoi a intensificat cooperarea cu nasa si torturile au iesit din ce in ce mai bune.
Pana sa implinesc 14 ani ma bucuram de fiecare data de ziua mea dintr-un singur motiv: vroiam sa am buletin. Mi se parea cea mai tare chestie, te faceai mare si erai cineva dom’le, un cineva cu acte.
Dupa 14 ani am vazut ca nu e nicio smecherie sa ai buletin, mai ales cand venea controlul pe RATB si trebuia sa-l ascund. L-am si «pierdut» de vreo doua ori, ca nu-mi mai placea poza.
Apoi nu mi-am dorit decat sa implinesc 18 ani, sa votez, vezi-doamne, sa contez si eu nitel. Aiurea in tramvai. Dupa vreo doua trei alegeri, mi-am dat seama ca sunt mai rau decat aia care dau bani la loto, sperand sa castige macar ce-au bagat in afacere. Te face sa te simti mic si nesemnificativ chestia asta, deci nu mi-a placut.
Partea cu permisul de conducere mi-a schimbat niste chestii totusi, desi benzina era ceva care in majoritatea timpului lipsea.
Pe la 21 nu mi s-a parut o mare smecherie, nu m-a prea pasionat majoratul americanilor ca notiune, poate si din cauza faptului ca au prea multe chestii care se bat cap in cap : iei permisul la 15 ani, dar nu poti sa conduci singur decat de la 16, se prezuma ca ai discernamant de la 16 dar devii major si poti sa-ti cumperi bautura in club doar de la 21.
Intre timp poti sa-ti tragi in vena pana nu mai poti.
Pe la 25 mi s-a parut iar ca e o treaba importanta, era un numar «rotund», na. Si nimic.
La 30 ar fi trebuit sa-mi fac bilantul. Mi l-am facut, in gand, si e binisor, cu loc de mai bine.
Mergem inainte!