Treaba e nasoala. Cred ca mi se trage de la cafea. Am o dimineata plina de intrebari existentiale, de m-ar invidia si Sartre. si daca mi-ar zice aia de la Nobel ca am catigat ceva euroi, as lasa orgoliul deoparte, nu ca el. Dar na, probabil de-aia suntem atat de diferiti.
Si de la ce-am citit niste fragmente din urmatoarea carte a lu’ nenea Hawking.
Sesiune de discutii cu intrebari despre creatie, despre momentul x de la care a inceput totul, argumente de ordin moral, teologic si stiintific, chestii uzuale, de discutat la cafea, dupa doua pliculete de zahar.
Dupa ce s-a chinuit vreo 30 de ani sa gaseasca un liant intre teoria relativitatii si argumentele pro-existenta unui creator al universului, dupa ce admisese explicit existenta lui, a creatorului, ca si punct de plecare, sustinand ca e esential sa se argumenteze stiintific treaba asta ca sa aiba omenirea liniste, nea Stephen a tacut. Stand el asa pe scaun cu microfonul de skype pe partea dreapta, da, doar pe partea dreapta, dupa zece ani de silent mode, are o tresarire si zice ca universul asta al nostru, mic prost urat si stramb cum il vedem sau nu-l vedem, n-a avut nevoie de un creator. Ba dimpotriva, cica gravitatia e suficienta sa se ajunga la Big Bang. Ca evolutia a fost apoi fireasca, s-a facut din nimic bici si a si pocnit.
Comentariile habotnicilor sunt haioase, comentariile evlaviosilor sunt pe alocuri moderate, cu mici excese de genul „ce stie el? E Dumnezeu, sa-si dea el cu parerea?”, iar ale ateilor – radicale.
Eu nu zic nimic, ca mi-e teama de carucior, Doamne pazeste!

Dar in timpul asta, la biserica din satul Ciupercestii de Campie, e agitatie mare. Toata lumea vorbeste de rau despre popa Stefan Hochinga, preotul satului. Oameni mici cu idei putine si fixe, puritani pana la capita de fan unde se intalnesc cu Maria lu’ Cercel sa-i ridice poalele in cap pe rand, in mod organizat si pe baza de cartela, cum se dadea painea la brutarie pe vremuri.
Ce ii reproseaza ei popii – cum ca ar avea o relatie nefireasca cu clopotarul, a lu’ Ciurubel din capu’ satului, care de la un timp ar trage (clopotul) numai intr-o dunga. Sau intr-o limba.
Bang, Bang!