Dacia 1300, pentru cei care nu cunosc fenomenul, este acea masina fabricata in Romania, timp de aproape 40 de ani, care se distinge prin urmatoarele caracteristici definitorii:
– 4 roti
– 1 volan (diferite forme, in 2, 3 sau 4 spite, din ebonita sau plastic prost, cu sigla UAP sau, dupa caz, logo Dacia sau Renault (ultimul achizitionat din Vitan)
– 3 pedale, pe stilul clasic
– Schimbator cu ornamente diverse (de la mingi de tenis pana la chestii rafinate, gen sticla colorata)
– Lipsa aer conditionat
– Geamuri manuale
– Motor pe intelesul tuturor, sita carburator usor accesibila, jiclor desfundabil prin presiunea aerului expirat de plamanii proprietarului, curea intershimbabila cu dresuri, delcou rotativ pe cale manuala, cablu acceleratie inlocuibil cu sarma.
– Portbagaj incapator, bi-compartimentat, dupa cum urmeaza: compartiment scule+piese de schimb – in general sub forma de dulap de lemn – 99% din portbagaj, restul de 1% fiind la discretia proprietarului.

Nu mi-as mai dori asa ceva, dar jur ca m-am saturat sa mi se tot aprinda tot felul de beculete in bord, toate avand acelasi remediu: service autorizat. Vreau o masina cu care sa trec prin service-ul autorizat doar la revizii. Si daca alora din service li s-o face dor de mine, ca nu ma mai vad saptamanal, promit sa le las o poza. Sau sa mi-i fac prieteni pe facebook, sa fie la curent cu update-urile

Das Auto – my ass!