Sunt oameni in vietile altor oameni care pur si simplu sunt acolo. De cand incepe toata treaba. Te nasti cunoscandu-i. Ii simti, ii stii cum te stiu, ii inveti cand te invata, ii afli sau te afla. Nu ii alegi, se aleg singuri. Tu doar intri in vietile lor. Ei te modeleaza. Esti intr-un fel atelierul lor de lucru, ori locul in care isi gasesc ce au mai bun, ce au mai important de transmis. Esti locul lor de joaca. Sunt regizorii episodului pilot din viata ta. Si viata ta devine incercarea vietii lor.

Mi-a citit o poveste, povestea cuielor. E prima mea amintire clara cu ea.
Am vazut-o apoi bucurandu-se, plangand, am vazut-o fericita, am vazut-o trista, puternica sau neputincioasa, am vazut-o invingatoare si coplesita… dar cel mai important a fost sa o vad mergand tot timpul inainte. Nu a jucat teatru niciodata cu viata, dar a jucat cu suflet toate rolurile in care viata a distribuit-o… sotie, mama, bunica… s-a adaptat perfect.

Nu stiu de cate ori am fost cauza bucuriilor, implinirilor si fericirii ei, dar stiu ca de multe ori am dezamagit-o. Daca timpul ar fi reversibil, m-as intoarce la fiecare cui. N-ar mai lasa urme…doar ca ea poate sa ierte. Si stie ca perfectiunea e o utopie si nu asteapta asta de la mine.

E omul din viata mea caruia ii datorez aproape tot… si din motivul asta, de ziua ei, in fiecare an, ii cer iertare pentru cuiele batute in usa.

Astazi este ziua ei.

La multi ani, MAMA!